tara imaginata, amintita, reconstruita

in ultima vreme am aproape certitudinea ca niciodata nu voi fi acasa aici. intr-un sens interior, nu stiu cum sa explic. dar asta nu e un lucru rau, e un fapt. cu cat trece timpul Romania reala, aceea urata a actualitatii, se dilueaza in mintea si in inima mea si raman doar cartile, filmele, interviurile, amintirile, referintele. si cred ca pentru prima data in viata imi vine sa spun ca am inteles ce inseamna cuvantul asta prafuit pe care nu am indraznit sa-l folosesc niciodata: patrie. de vreo saptamana citesc alternand Caietele lui Cioran si Jurnalul lui Eliade pe care l-am gasit pe 2 ianuarie, in franceza, la buchinistii din Place de la Mairie (e un fel de traditie, am vazut ca in fiecare an, in prima duminica, in piata e foarte liniste si tarabe cu carti vechi). si ma simt asa de acasa cu ei si mi-am amintit de Eliade si simboluri si semne si mituri si sacrul camuflat in profan.

iata ce am gasit aseara si m-am bucurat asa de tare: "le dépaysement est une longue et lourde épreuve initiatique destinée à nous purifier, à nous transformer. La patrie lointaine, inaccessible sera comme un Paradis où nous retournerons spirituellement, c'est à dire "en esprit", en secret, mais réellement." Nu cred sa fi citit ceva mai JUST.