Aix-Nice-Bucarest

ploaia de ieri, ca un cadou

ce e frumos acum in viata mea

- soarele, in fiecare dimineata
- cuvertura vintage cu flori de pe canapea
- apartamentul din Aix, cu grinzi si tavan inalt
- les tomettes, in salon, pe care pasesc vara cu talpile goale
- BEBE
- timpul care se scurge ca intr-un roman de provincie
- toate cartile care-mi devin prieteni
- tartinele confiture-beurre salé la micul dejun
- orasul nostru, ca o eterna vilegiatura
- faptul ca sunt, acum stiu, mai acasa in Franta decat in Romania
- toate caietele frumoase descoperite la Papeterie Michel
- fisele Bristol pe care notez maruntisuri pentru placerea de a le bifa odata realizate
- planurile pentru mutarea la Paris
- pisicile care se plimba pe acoperisul cladirii de vizavi
- les tartes salées preparate de Greg, cu ansoa, masline si capere
- ceaiul cu bergamota, dimineata, la bunica Odile, si dulceata de afine
- les élegantes vieilles dames aux colliers de perles qui prennent des thés en terrasse
- BEBE

daca va plac listele

...la fel de mult cum imi plac mie, dar le alcatuiesc mult mai rar decat mi-as dori, tocmai am descoperit-comandat cartea de mai jos si am gasit degraba intrebuintarea ideala pentru caietul roz cu buline albe cumparat acum ceva vreme fara sa stiu la ce il voi folosi (paradisul ar putea fi o papetarie, da). l-am decretat asadar Carnet de liste. Listele ca amuzament, ca introspectie, ca jurnal sumar (pour les paresseuses, ca tot vorbeam), ca forma a memoriei. Liste de cumparaturi, de activitati, de trucs à faire, liste cu ce mananc, ce visez, liste de obsesii/dorinte/angoase. Liste de obiecte, de carti (citite, de citit, de cautat, de capatai). Listes de mes matinées, mes après-midis, mes ballades, mes sorties, mes envies. Si listele-star, celles des petits plaisirs. Et pour finir, la liste de tout ce qui m'énerve en ce moment chez moi :)

cel mai amuzant jurnal de sarcina

al leneselor adica :) décontracté, décomplexé, dédramatisant, foarte urban, foarte working girl, foarte chick lit pour trentenaires si girl in the city style. pe amazon, fnac sau o multime de alte site-uri

si cateva mostre, asa pour donner envie :)

ce poti face in jurul bebelusului cand doarme

iar explicatia este asa: "While my baby is taking her nap, I try to imagine her dream and capture it." Totul cu jucarii de plus si cateva esarfe colorate. si multa multa imaginatie

romania din departare

cateodata este de-ajuns

tara imaginata, amintita, reconstruita

in ultima vreme am aproape certitudinea ca niciodata nu voi fi acasa aici. intr-un sens interior, nu stiu cum sa explic. dar asta nu e un lucru rau, e un fapt. cu cat trece timpul Romania reala, aceea urata a actualitatii, se dilueaza in mintea si in inima mea si raman doar cartile, filmele, interviurile, amintirile, referintele. si cred ca pentru prima data in viata imi vine sa spun ca am inteles ce inseamna cuvantul asta prafuit pe care nu am indraznit sa-l folosesc niciodata: patrie. de vreo saptamana citesc alternand Caietele lui Cioran si Jurnalul lui Eliade pe care l-am gasit pe 2 ianuarie, in franceza, la buchinistii din Place de la Mairie (e un fel de traditie, am vazut ca in fiecare an, in prima duminica, in piata e foarte liniste si tarabe cu carti vechi). si ma simt asa de acasa cu ei si mi-am amintit de Eliade si simboluri si semne si mituri si sacrul camuflat in profan.

iata ce am gasit aseara si m-am bucurat asa de tare: "le dépaysement est une longue et lourde épreuve initiatique destinée à nous purifier, à nous transformer. La patrie lointaine, inaccessible sera comme un Paradis où nous retournerons spirituellement, c'est à dire "en esprit", en secret, mais réellement." Nu cred sa fi citit ceva mai JUST.

Le Quartier des Titans :-DDD

adica celalalt acasa. inzapezit, gri, neasortat, cu nefericite puseuri coloristice, ca niste balbe, ca o bogatie recenta si fara traditie. anyway, asa de acasa.

trei ani noi frantuzesti

un pic de corespondenta à l'ancienne


cafeneaua cu pleduri, cum doar la Biarritz am mai vazut iarna trecuta, pe faleza

le sud, toujours le sud, e ciudat Anul Nou asa, fara zapada si fara frig

si intalnirea asta ca un semn bun, pe 2 ianuarie, la buchinistii din Place de la Mairie

cate putin cate putin se muta si biblioteca

when it's a minute away from snowing

aproape pustiu si atata liniste (toate magazinele inchise, putinii oameni discuta lenes la terase ori privesc trecatorii). orasul ca o anestezie

pe atunci Bucurestiul era cel mai frumos oras din lume

spre sfarsitul anilor 90. Eram la liceu si am descoperit orasul prin carti. Prin interbelici. Eliade, normal. M-am dus sa vad strada Mantuleasa si casele vechi, am cautat locul unde era cofetaria sau bacania lui Dragomir Niculescu, m-am plimbat pe Lipscani in sus si in jos, pe toate stradutele. Ma uitam la fiecare cladire zicandu-mi « asta nu era aici », cautam firmele vechi, Blanarie, Incaltaminte, Ceasornicarie, magazine ireale.
Ma plimbam putin, doar cateva locuri in centrul vechi. Si in centrul « clasic », Unirea-Universitate-Romana, care nu are nimic, of, dar chiar nimic frumos. Mie imi placea, imi e dor si acum, in mod absurd, de magazinul Unirea si, de cate ori ma intorc, trec sa il vad.
Din prima mea bursa, 50 000 de lei, primita in clasa a XI-a nici eu nu mai stiu pentru ce, mi-am luat, desigur, carti. Dupa ore, am fost direct la Libraria Humanitas, cea mare de la Kretzulescu, si am cerut asa de mandra si de puternica, 3 volume de Blaga (Trilogia luminii, cred, pe care le-am citit apoi cu creionul in mana si facand fise detaliate), Cioran, Lacrimi si sfinti si Eliade, nu mai tin minte ce. Erau toate din aceeasi colectie, prima, cu cotoare colorate, Blaga in galben, Eliade in rosu si Cioran albastru. Cu verde era Ionescu. Librareasa le-a impachetat in hartie, iar eu m-am intors purtand pachetul in brate pana acasa ca pe un trofeu. Si cred ca este, pana azi, cea mai frumoasa cumparatura din viata mea. Un pachet de carti, asa cum cumparau Mihail Sebastian (un an mai tarziu ii citeam jurnalul) si Camil si Eliade, toti eroii mei iubiti din vremea aia. Ani de zile am trait, ca multi adolescenti din anii 90-2000, in Bucurestiul asta imaginar, perfect. Se publicau atatea jurnale si memorii si convorbiri. Atunci, in clasa a XI-a am vrut sa aplic programul lui Eliade, sa dorm, ca el, in fiecare noapte un pic mai putin. Cred ca o saptamana sau doua am reusit sa citesc pana la 3 noaptea si sa ma trezesc la 6 dimineata. Uau, chiar era posibil. Cand am citit ca invatase nu mai stiu ce limba straina in avion, zburand spre America, am crezut. Era ridicol, dar era my personal hero.
Banii erau putini si in liceu si in facultate. Ii dadeam pe carti la anticariat (in subsol la Litere), pe sandwichuri cateodata si pe biletele la cinemateca. Uneori ajungeam putin dupa inceperea filmului si intram fara sa platim. Tot asa la DAkino si la TNB. Nici nu mai stiu de unde ma imbracam, ba da, o vreme din Europa, apoi din IDM, din Pavilionul H si de la Magazinul Titan. Poze din vremea aceea nu am deloc, dar cred ca aratam groaznic. Nici nu stiam ca exista « haine de firma », sintagma asta misterioasa a aparut mai tarziu. Iar de la viata imi doream doar o biblioteca, un birou si un fotoliu. Colegul meu de banca isi dorea cam aceleasi lucruri, plus un « scaun ergonomic ». nu stiam ce inseamna, am aprobat. Eram in clasa a IX-a si ne plimbam prin parcul cu fantani din Piata Unirii. De acolo, am privit norii care treceau peste Hanul lui Manuc. Plecasem de la biologie sau fizica. De pe banca aceea, Bucurestiul era cel mai frumos oras din lume.

dor

in seara asta am iesit de la film pe largul nostru bulevard, le Cours Mirabeau, si mi s-a facut brusc dor sa fiu in Bucuresti. undeva la Universitate, Romana ori pe Lipscani. am fi mers sa mancam, cred ca la Il Calcio, in Piata Amzei sau La Mama, care e tot pe acolo. sau intr-un loc mic, mic si romanesc. yummy, ceva bun, salata de vinete si omleta si papanasi. sau ciorba de legume. iar la intoarcere am lua tramvaiul sau troleibuzul (aaaa, plimbarile cu tramvaiele vechi intr-o dupa-amiaza improbabila cand e aproape poti sta pe scaun si asculta lumea sau nimic). mi-e dor sa aud romaneste in jurul meu. doar in limba materna cuvintele ti se lipesc de ureche fara sa stii, fara sa vrei, poti sa le intelegi cu incetinitorul, peste secunde bune. in franceza daca nu sunt atenta nu aud nimic cu intarziere. doar un flux indistinct, nici macar un zgomot de fond, de fapt. mi-e dor de Bucuresti pentru ca de el ma leaga amintiri. aici nici strazile, nici oamenii, nici magazinele, nici restaurantele nu au trecut. un trecut personal. e prea recent.

o dupa-amiaza asa de lenta

si de cateva zile ploua. ieri am citit langa fereastra Calea Victoriei, de Cezar Petrescu. cred ca mi-e putin dor de Bucuresti si de un roman clasic. odihnitor