à l'étranger pas de repos

Cand locuiesti intr-o tara straina nu te poti odihni niciodata intr-o conversatie. Sau poate ca asta se intampla abia dupa ani buni de zile. Chiar daca e o doar asa, de pamplezir, discutia necesita un efort constant, la fel ca simpla ascultare. Oricat de bine ai cunoaste-o, cand in jur toata lumea vorbeste limba straina, intelegerea nu vine de la sine, cuvintele nu se lipesc de urechi, nu raman agatate si nu le intelegi asa, retoactiv, dupa cateva secunde, daca cumva erai cu gandul in alta parte. Ca sa urmaresti firul trebuie sa faci in permanenta un efort de ascultare, sa fii acolo. Iar de multe ori cuvintele, carora le intelegi sensul individual, nu inseamna nimic in fraza pe care vag ai impresia ca ai distins-o. Si de si mai multe ori pur si simplu cuvintele alea nu au pentru tine nici un referent - cultural, social sau afectiv. Ce vrea sa zica la corniche, la Canebière, Jean- Pierre François, la Friche Belle de Mai? Si nu am ales chiar cele mai bune exemple. Le plus éprouvant e cand toata lumea vorbeste deodata. Atunci mi se face brusc dor de strazile din Bucuresti, de copaci, de stirile de pe Realitatea, de oameni. De unde o imensa oboseala si cateodata nevoia de a nu spune nimic, dar absolut nimic si de a da un telefon aproape la intamplare numai ca sa auzi romaneste. Un grand moment de solitude, cum spun francezii.